GCS: 1.123 de persoane cu SARS-CoV-2 – internate la ATI

Numărul persoanelor cu COVID-19 internate este de 11.565, cu 319 mai puţin decât în ziua anterioară, iar la ATI se află 1.123 de persoane, cu 21 mai mult ca în raportarea anterioară, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, dintre cei 1.123 de pacienţi de la ATI, 967 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi în spitale, 843 sunt copii, 821 fiind internaţi în secţii, cu 64 mai puţin decât în ziua anterioară, şi 22 la ATI, cu 4 mai puţin.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.662 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 398 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 243.118 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.880 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 86.915 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află cinci persoane. AGERPRES