În Ucraina s tot zvonește ocupația Rusiei, prin tot felul de invazii, care mai de care mai totale. Se știe că în partea de est a țării există o parte alterată în limba rusă, parte care stă să se usuce și să cadă.
Vremea este prielnică marilor iluzii și marilor deziluzii, astfel încât să fie cadrul propice dezamăgirilor de tot felul. Dacă, până mai ieri, o astfel de veste ar fi încălzit la roșu atmosferă, acum, obișnuința cu acest tip de realitate, nu mai face nici măcar doi bani și patruzeci de parale.
Repetiția poveștii nu numai că a dat cu oiștea în gard, dar s-a lăsat amețită și fără suflu acum când la rând ar fi fost nevoie de schimbatul paradigmei. Un fel de iubește-mă ca să te știu pe de rost, să-ți învăț reflexele și urmările din care să plece răspunsurile suave la nota de plată și așa dezbrăcată de orice amănunt. S-a consumat mâncare, s-a băut vin și rachie și cu asta basta petrecere la gura sobei.
Dacă în Ucraina s-a tot dat de-a dura cu această povestea a invaziei, prin vecini se întâmplă și neîntâmplatul, ceea ce ne pune față în față cu obsedata lovitură de cap, chiar și numai răsturnând bibilica cu picioarele în sus, se poate citi și cu „Cioloșul în jos”.
Noul partid plin de conjuncturi și oftaturi, de tânăra generație de politicieni și aberaţiile vârstei tinere, lipsită de scuzele marilor greșeli, ale marilor trădări, ale marilor învățăminte se află în postura dizolvării, a convulsiei în care liderul ne înţărcatului dispozitiv, de scos cuie din tălpile diavolului, a fost cuprins de o ucigătoare prezență de spirit, în care soția sa, persoană de altfel onorantă, s-a trezit cântând și dansând șansonete pe malurile Senei, loc imposibil de creat pe malurile Dâmboviței. Așa se poate spune că începe sfârșitul poveștii înainte ca povestea să aibă loc.
Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR, după ce i-a fost respins programul politic, a anunțat Realitatea Plus. Anunțul a venit după ce Biroul Național al USR a respins, luni, cu scorul 14-11, proiectul de reforme și schimbări propus de Cioloș.
Potrivit unor surse din USR, Cătălin Drulă ar fi preluat, ca interimar, conducerea formațiunii. Conform statutului partidului, în cazul demisiei președintelui, conducerea partidului este preluată de vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la ultimul congres, iar acesta este Cătălin Drulă, care a și anunțat public că este pregătit să preia conducerea USR.
Următorul pas ar fi declanșarea procedurii de organizare a unui congres extraordinar, pentru alegerea unui nou președinte.
Înainte de anunțul privind demisia, Dacian Cioloș anunțase o conferință de presă la ora 18:00,
Biroul Național este format din 25 de membri: 14 din conducerea fostei USR, iar 11 din conducerea fostului PLUS.
Cioloș a anunțat joia trecută că va demisiona dacă Biroul Național îi respinge propunerile.
Ceea c e trebuia să se întâmple s-a întâmplat.
Evident că, pe fond ceea ce s-a întâmplat ieri era previzibil că se va întâmpla. Dan Barna ”liderul din umbra” al USR, cel care avea în gestiunea sa votul majoritar din Biroul Național al USR, 14 voturi din 25, a fost artizanul acestei crize politici din USR. Dacian Cioloș ar fi dorit imposibilul, trecerea majorității în tabăra sa, pentru a merge mai departe. Evident că Dan Barna a reușit fără prea mult efort să zădărnicească visele celor care și-au demonstrat gradul de incompetență, de realitate dusă în extremis atunci când au fost puși în situația să-i ofere liderului lor ceea ce, paradoxal, au merita cu prisosință, cu vârf și îndesat.
Revenind la amenințarea externă, pe care românii vor trebui să-i facă față, precum și la brutalitatea mârlănească, cu care George Simion, liderul AUR, încercă să-și spună cuvântul, putem constata fără prea multă bătaie de cap unde am ajuns, cine suntem și mai ales ce se va întâmpla cu noi, dacă nu într-un viitor apropiat, atunci cu siguranţă, într-un trecut încă neuitat.
Vai de capul nostru, atâta timp cât doar așa vom mai fi în stare să ne aducem aminte că ”unde nu-i cap, vai de picioare”
ADI CRISTI