Atelierele de lectură „În lumea poveștilor muzicale” de la Palatul Culturii Iași continuă de această dată marți, 15 februarie 2022, ora 11.00, în Sala „Ștefan Procopiu” de la Palatul Culturii din Iași, cu o ediție specială dedicată Zilei Naționale a Lecturii.
Dedicate copiilor cu vârsta de minim 6 ani, atelierele sunt inițiate și coordonate de dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, care își asumă rolul de „Povestitor”, citind din volumele semnate de Cristina Andone, Editura „Nemi”.
Participarea se face exclusiv cu programare la adresa de e-mail operapentrucopii@yahoo.com, locurile fiind limitate. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii, de marți până duminică, între orele 10.00 – 16.30.
„În lumea poveștilor muzicale” este un program realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Paradis International College și Editura „Nemi”.