Precizarea a fost făcută într-o conferinţă de presă, la Parlament, Dan Barna fiind întrebat dacă Drulă, în prezent preşedinte interimar al USR, ar trebui să candideze la următorul congres pentru a obţine şefia partidului.
„Eu cred că ar fi un candidat foarte bun”, a răspuns Dan Barna.
Potrivit acestuia, este „regretabil” faptul că Dacian Cioloş şi-a dat demisia de la şefia USR.
„Avem un statut foarte clar, avem un preşedinte interimar, îl susţinem cu toţii. Cătălin Drulă duce partidul mai departe în momentul acesta. Fiecare, în momentul în care primeşte o încredere din partea colegilor, trebuie să o ducă mai departe sau să facă un pas în spate. Asta s-a întâmplat. E regretabil. Nu aveam nevoie de situaţia asta”, a precizat el. AGERPRES