”Condiţiile politice, operaţionale şi juridice nu mai sunt întrunite” şi ţările au decis ”retragerea coordonată” din Mali, dând totuşi asigurări privind ”dorinţa lor de a rămâne angajate în regiunea” Sahel pentru a contracara ameninţarea jihadistă, indică o declaraţie comună.
Statele semnatare au convenit să elaboreze planuri privind continuarea prezenţei în regiune, în special în Niger şi în ţările din regiunea Golfului Guineei. ”Parametrii” acestei reorganizări se vor încheia până în iunie 2022.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, urmează să anunţe joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Elysée, deciziile adoptate în ajun la un summit la care au participat mai mulţi lideri europeni şi africani.
Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian declarase luni că nu mai sunt întrunite condiţiile pentru ca trupele franceze să continue lupta împotriva militanţilor islamişti în Mali şi preşedintele Emmanuel Macron a cerut reorganizarea prezenţei franceze în regiune.
La rândul ei, Germania a menţionat marţi că nu vede niciun motiv să păstreze trupe în Mali dacă junta la putere întârzie alegerile parlamentare şi prezidenţiale cu 4-5 ani. AGERPRES