Proiectul “Luna sculptorilor români”, inițiat de Ateneul Național, la cea de-a doua ediție

În perioada 19 februarie – 19 martie, Ateneul Național din Iași organizează cea de-a doua ediție a proiectului ,,Luna Sculptorilor Români”. În cadrul expoziției va fi prezentat, în premieră pentru public, un cilindru din bronz realizat de Constantin Brâncuși pentru fixarea sculpturii „Pasărea în spațiu”.  Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 19 februarie, de la ora 11.00, în parcul din fața instituției. Curatori sunt criticii de artă dr. Maria Bilașevschi și Ioan Răducea. La vernisaj vor participa Consulul General al Republicii Moldova la Iași, domnul Alexei Țurcanu, reprezentanți ai instituțiilor partenere în proiect și artiștii expozanți.

Proiectul ,,Luna Sculptorilor Români”, inițiat în data de 19 februarie 2021 la împlinirea a 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, are ca scop popularizarea acestei forme de manifestare artistică în rândul publicului larg.  Ediția de anul acesta aduce în prim-plan peste 50 de sculpturi, opere de artă plăsmuite de artiști consacrați, sau tinere speranțe, provenind, cu preponderență, din școala ieșeană de sculptură, dar și din țară și, în premieră, din Republica Moldova.

„Ideea proiectului s-a născut anul trecut, odată cu aniversarea a 145 de ani de la nașterea lui Brâncuși. Este o bucurie și o onoare pentru noi să putem găzdui două obiecte ce au aparținut marelui sculptor român, fie că vorbim de scrisoarea olografă, sau de cilindrul meșterit de acesta. Prezența în expoziție a artiștilor din București, Iași și Chișinău reprezintă un pas important în întărirea relațiilor de colaborare dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean. Partenerii proiectului sunt Universitatea Națională de Arte „George Enescu, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” și Școala Populară de Arte „Titel Popovici”.

Expoziția va putea fi vizitată gratuit până la data de 19 martie a.c., în intervalul orar 8.00 – 21.00, de luni până duminică.