Rusia l-a expulzat pe adjunctul ambasadorului SUA de la Moscova, Bart Gorman, a anunţat joi Departamentul de Stat de la Washington, care a denunţat o „escaladare” pe fondul crizei din jurul Ucrainei, informează AFP.
„Facem apel la Rusia să pună capăt expulzărilor fără fundament de diplomaţi americani” şi „analizăm un răspuns”, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Anunţul survine în contextul în care Moscova tocmai i-a transmis ambasadorului american John Sullivan răspunsul său scris la contra-propunerile Washingtonului în legătură cu securitatea în Europa şi pe fondul acuzaţiilor administraţiei americane că Rusia că se îndreaptă „spre o invazie iminentă” în Ucraina.
Rusia vrea în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est şi retragerea trupelor şi armamentelor amplasate în ţările care au aderat la Alianţă după 1997.
Această expulzare este „gratuită” şi „considerăm că reprezintă o escaladare”, a afirmat purtătorul de cuvânt citat. Bart Gorman avea „o viză valabilă”, iar mandatul său „nu era încheiat”, a adăugat el.
„Mai mult ca niciodată, acum este crucial pentru ţara noastră să aibă personalul diplomatic necesar la faţa locului pentru a facilita comunicarea între guvernele noastre”, a insistat el.
„Constatăm că măsurile Rusiei au condus misiunea SUA în Rusia la niveluri ale personalului mult sub misiunea rusă din SUA”, a adăugat el, în contextul în care cele două puteri rivale sunt angajate de mult timp în expulzări şi contra-expulzări de diplomaţi pe fondul degradării continue a relaţiilor lor.AGERPRES