„Suntem convinşi că Stellantis ar trebui să continue să fie implicată în Italia iar „gigafactory” din Termoli, pe care Guvernul de la Roma o va sprijini cu 369 milioane de euro din bani publici demonstrează asta”, a declarat Giancarlo Giorgetti, fără a clarifica investiţia totală pentru fabrica de baterii.
Stellantis, al patrulea producător auto mondial, nu a comentat informaţia. Producătorul auto italo-american şi-a anunţat intenţia de a investi peste 30 de miliarde de euro până în 2025 pentru electrificarea întregii sale game de vehicule. Stellantis a precizat că această strategie va fi sprijinită de cinci fabrici de baterii pentru vehiculele electrice amplasate în Europa şi America de Nord, în ideea de a putea concura cu Tesla, liderul de pe piaţa vehiculele electrice, şi alţi mari producători auto mondiali.
De asemenea, oficialul italian a informat că vineri ar putea fi anunţat un pachet pentru finanţarea subvenţiilor în vederea achiziţionării de maşini mai puţin poluante şi conversia fabricilor auto. Valoarea pachetului este un un miliard de euro pe an şi va fi în vigoare cel puţin trei ani. AGERPRES