Alte două vaccinuri anti-COVID-19 și peste 20 de produse farmaceutice noi, autorizate de AMDM

Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a autorizat, prin procedura condiționată, alte două vaccinuri utilizate în prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Potrivit unui comunicat al Agenției, este vorba despre vaccinul COVAXIN și COVOVAX, ambele fiind aprobate de OMS EUL.

Totodată, au mai fost autorizate alte 69 de produse farmaceutice, dintre care 29 – pentru prima dată, iar 40 – repetat.

Între timp, cu vot unanim, membrii Comisiei au decis prelungirea autorizării condiționate a vaccinurilor utilizate în prevenirea SARS-CoV-2 (COVID-19) – Comirnaty® Pfizer/BioNTech și COVISHIELD™.

Astfel, în premieră, au fost autorizate preparate medicamentoase precum:

  • Evrysdi®, soluție orală 0,75 mg/ml, produs în Elveția – medicament indicat pentru tratamentul amiotrofiei spinale;
  • Oxicodon Kalceks, soluţie injectabilă/perfuzabilă 10 mg, produs în Letonia – analgezic utilizat în tratamentul durerii moderate până la severe;
  • Forvel, soluție injectabilă/perfuzabilă 0,4 mg, produs în Cipru – antidot cu indicații în inversarea efectelor asupra Sistemului Nervos Central, determinate de opioizi.

Între timp, din categoria produselor farmaceutice autorizate repetat se numără medicamente precum:

  • Zinacef® 750 mg pulbere pentru Soluție injectabilă/perfuzabilă 750 mg N10, produs în Marea Britanie – Antibiotic pentru administrare sistemică, cefalosporine de generația a II;
  • Ebrantil® 5 mg/ml soluție injectabilă, 10 ml N5,produs în Elveția – Medicamente adrenergice cu acțiune periferică;
  • Espumisan® L, picături orale, emulsie 40 mg/ml, produs în Germania – Medicamente pentru tulburări funcționale gastro-intestinale;
  • LENZETTO®, spray transdermic, soluție 1,53 mg/doză, produs în Ungaria – Hormonii sexuali şi modulatorii sistemului genital, estrogeni, estrogeni naturali şi de semisinteză, estradiol;
  • Hepilor 1 mg/5 mg/2,5 mg/ml spray bucofaringian, produs în Ucraina – Sistem respirator, preparate pentru gât, antiseptic, diverse.

Totodată, Comisia Medicamentului a aprobat 683 de modificări postautorizare pentru 202 de medicamente.

(sursa:www.deschide.md)