„Republica Moldova pledează ferm pentru necesitatea dezescaladării tensiunilor actuale, printr-un efort coordonat şi prin identificarea unor soluţii diplomatice. Reiterăm susţinerea plenară pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, în graniţele recunoscute la nivel international”, se arată într-o declaraţie făcută publică de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu.
Viceprim-ministrul a mai notat că se atestă „acţiuni organizate de provocare a violenţelor însoţite de o creştere semnificativă a dezinformării şi informaţiilor false care sunt menite să inducă şi o stare de confuzie. Orice ameninţare sau folosire a forţei care afectează suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor contravine principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, a ordinii de securitate europeană consacrată în Actul final de la Helsinki, Carta de la Paris şi declaraţiile ulterioare ale OSCE”, se mai spune în declaraţia ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.