Educația fizică ar putea deveni materie de examen pentru absolvenții de gimnaziu

Absolvenții de gimnaziu ar putea susține și o o probă de educație fizică, igienă, nutriție și fair play la Evaluarea Națională, dacă proiectul de lege depus la Senat va fi adoptat. Motivul inițiatorilor proiectul a fost acela de a încuraja copii să facă mai multă mișcare, dat fionid faptul că statisticile arată că obezitatea în rândul copiilor e într-o creștere alarmantă, lipsa mișcării fiind una dintre cauzele principale.

Aceștia mai susțin că, cu ore puține în programă, educația fizică se transformă de cele mai multe ori într-o pauză prelungită, timp căreia elevii mai mult vorbesc decât să facă mișcare.

Părinții au îmbrățișat, la rândul lor inițiativa și sunt de părere că, dacă sportul va deveni materie de examen, elevii vor chiuli mai rar la orele de educație fizică.

De altfel, nu doar absolvenții claselor a opta ar urma să dea examen la sport. Inițiatorii proiectului intenționează să implementeze și la clasele a II-a, a IV-a și a șasea acest sistem de evaluare care, susțin ei, presupune „promovarea unui stil de viață activ”.

Specialiștii atrag atenția că lipsa sportului este unul dintre motivele pentru care obezitatea crește alarmant în rândul copiilor, această boală metabolică putând fi prevenită printr-o alimentație sănătoasă, sport și somn de calitate.

Inițiatorii proiectului dau asigurări că examenul la sport nu va pune presiune pe elevi. Fără materie de învățat – doar exerciții fizice și noțiuni de bază despre alimentație și igienă.

(sursa:www.tribunainvatamantului.ro)