Ștefan Bâlici, cel care a condus în ultimii 6 ani Institutul Național al Patrimoniului, a aflat azi, pe când era în concediu, că ministrul a decis să nu îi mai prelungească mandatul de director al INP.
Ștefan Bâlici a fost adus la conducerea INP în ianuarie 2016 de către ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, a avut pentru un an mandat de interimar, după care a câștigat concursul organizat și a ocupat funcția plină timp de 5 ani.
Mandatul său s-a încheiat în decembrie 2021, dar același ministru Lucian Romașcanu i-a oferit un contract de interimar pentru două luni. Acesta expiră săptămâna viitoare, iar Ștefan Bâlici a aflat de la colegi că nu îi va mai fi prelungit.
Decizia a stârnit revolta profesioniștilor care luptă pentru salvarea patrimoniului. Arhitectul Eugen Vaida, președintele Asociației Ambulanța pentru Monumente, i-a cerut în această seară demisia ministrului Romașcanu.
De cealaltă parte, ministrul a dat de înțeles că este nemulțumit de calitățile manageriale ale lui Ștefan Bâlici, fiindcă acesta a avut la dispoziție 22 de milioane de lei pentru Programul Național de Restaurare, din care anul trecut ar fi cheltuit doar 1.5 milioane.
Cultura la dubă i-a contactat în această seară atât pe Ștefan Bâlici, cât și pe Lucian Romașcanu, pentru a le cere un punct de vedere. Ministrul Culturii ne-a transmis că mâine va oferi un răspuns. Iată ce a avut de spus fostul manager al INP, Ștefan Bâlici.
(sursa:www.culturaladuba.ro)