Peste 500 de locuri de muncă, puse la dispoziția ieșenilor de AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iași pune la dispoziţie, în săptămâna 23 februarie – 2 martie, 503  locuri de muncă, din care 407 pentru persoanele cu studii medii şi 96 pentru cele cu studii superioare. Cele mai multe locuri disponibile sunt în servicii (198), construcții (194), industrie (76) și confecții (32). În aceeaşi perioadă, potrivit portalului european de mobilitate a forţei de muncă EURES, ieșenii au la dispoziţie 422 de locuri de muncă vacante, din care 253 în Germania, 65 în Olanda, 44 în Norvegia, 22 în Finlanda, 22 în Franța și 15 în Polonia. Printre cele mai căutate locuri de muncă se numără cele de șofer de autobuz, tăietor de carne și lucrător în producție, culegător căpșuni, muncitor asamblare în industria tehnlogică, electrician în construcții, electrician în industria petrochimică și respectiv conducător auto transport rutier de mărfuri. (E.M.)