Avion militar ucrainean, interceptat în spaţiul aerian românesc şi escortat până la Baza 95 aeriană Bacău

Un avion militar ucrainean a fost interceptat şi escortat joi dimineaţă până la Baza 95 aeriană Bacău, anunţă MApN.

”Joi, 24 februarie, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6.15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional. Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc.  Aronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 07.05”, anunţă MApN.

După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii

În ceea ce priveşte situaţia de securitate din Ucraina, Armata României a activat punctele militare de comandă cu atribuţii în monitorizarea situaţiei şi coordonarea forţelor şi mijloacelor destinate situaţiilor concrete care pot apărea.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a luat toate măsurile necesare de reacţie, atât cele care revin în mod direct instituţiei, precum şi cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului naţional de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituţională, elaborate din timp.

(sursa:www.news.ro)