Forţe ruse au pătruns în regiunea Kiev, dinspre Belarus, în vederea unui atac cu rachete de tip Grad vizând ţinte militare, anunţă joi într-un comunicat grănicerii ucraineni, relatează AFP.
O jurnalistă AFP a constat că mai multe elicoptere neidentificate zburau în grup, la altitudine joasă, la periferia Kievului.
Potrivit unor informaţii neconfirmate este vorba despre un zbor în grup care provine din Belarus.
Ministerul Apărării din Belarus, un aliat al Rusiei, a anunţat închiderea spaţiului aerian belarus deasupra frontierei ucrainene, în sud, – începând de la ora 9.00 GMT (11.00, ora României).
Minskul a închis acest spaţiu aerian cu scopul de a ”garanta securitatea folosirii spaţiului aerian” al Belarusului.
(sursa:www.news.ro)