Preşedintele rus Vldimir Putin a anunţat joi dimineaţă o operaţiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas, el afirmând că scopul este părarea oamenilor care sunt ţinta abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev. Potrivit CNN, Explozii puternice au putut fi auzite în apropierea capitalei, Kiev şi în Harkov, dar şi în alte oraşe. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Consiliului Naţionale de Securitate să declare legea marţială. El a discutat la telefon cu preşedintele american Joe Biden.
Într-o intervenţie la televiziunea de stat, Putin a anunţat acţiunile militare din Donbas, cerând forţelor militare ucrainene să depună armele şi să plece acasă, potrivit agenţiilor de stat RIA-Novosti şi TASS.
„Republicile populare din Donbass au cerut ajutorul Rusiei. Ca urmare, am decis să iniţiem o operaţiune militară specială. Obiectivul este de a proteja oamenii care de opt ani sunt ţinta abuzurilor şi genocidului din partea regimului de la Kiev şi, pentru ca aceasta să înceteze, vom acţiona pentru a demilitariza şi denazifica Ucraina şi îi vorm aduce în faţa justiţiei pe cei care care au comis numeroase crime sângeroase împotriva oamenilor paşnici”, a declarat Putin, conform TASS.
Dreptatea şi adevărul sunt de partea Rusiei, a subliniat Vladimir Putin.
El a avertizat că toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va reveni conştiinţei Guvernului Ucrinean, declarându-se covins că trupele ruseşti îşi vpr face datoria.
Liderul de la Kremlin a precizat că obiectivul Rusiei nu este să ocupe Ucraina.
(sursa>www.news.ro)