Cu ocazia împlinirii a 185 de ani de la nașterea lui Ion Creangă și a 90 de ani de existență a bustului scriitorului din Parcul Copou – bust realizat de sculptorul Dimitrie Bârlad – Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” organizează, marți,
1 Martie 2022, evenimentul ”Din dragoste pentru Ion Creangă”.
Începând cu ora 12.00, la bustul marelui scriitor, va avea loc o slujbă de pomenire oficiată de Preot paroh Vasile Vaida – Parohia ”Sf. Nicolae” Copou -, iar instituții din administrația publică locală, instituții de educație și de cultură vor depune jerbe.
De la ora 12.30, în Sala ”Diotima”, va avea loc un spectacol omagial la care vor participa scriitorii Constantin Parascan, Constantin Dram, Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi și actorul, Daniel Onoae.