Prima zi a invaziei Ucrainei este un ”succes”, apreciază armata rusă

”Toate sarcinile grupurilor de militari din Forţele armate ale Federaţiei ruse din această zi au fost îndeplinite cu succes”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Rusia nu avea ”alt mijloc” să se apere, decât trimiţându-şi forţele în Ucraina, s-a justificat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în prima zi invaziei forţeloor ruse a Ucrainei.

”Ceea ce se întâmplă în prezent sunt măsuri constrânse, pentru că nu ni s-a lăsat niciun alt mijloc de a proceda altfel”, a declarat liderul de la Kremlin într-o reuniune, transmisă la televizor, cu oameni de afaceri, la Moscova.

”Riscurile la adresa securităţii create erau de aşa natură că era imposibil să reacţionăm altfel”, a subliniat el.

Putin a subliniat intransigenţa Kievului şi Occidentului în privinţa revendicărilor în domeniul securităţii ale Rusiei.

”Ei ne-ar fi putut face să ne confruntărm cu asemenea riscuri, încât n-am ştiut dacă ţara ar fi supravieţuit”, a subliniat Putin, care cere de săptămâni de zile ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO.

Vladimir Putin a dat totodată asigurări că nu vrea să aducă atingere sistemului economic şi că nu vrea să fie exclus, în contextul în care invazia Ucrainei a afectat pieţele şi a expus Rusia unor sanţciuni occidentale devastatoare.

”Rusia continuă să ia parte la economia mondială”, a declarat el, iar Moscova ”nu intenţionează să aducă atingere sistemului în care se află ea însăşi”.

Rusia este ”pregătită” să se adapteze unor noi sancţiuni care-i sunt impuse economiei ruse, a subliniat el şi i-a îndemnat pe antreprenori să fie ”solidari” cu Guvernul rus.

Pe de altă parte, ofensiva rusă în ucraina, vizează ”decapitarea” Guvernului de la Kiev şi instalarea unui regim favorabil Moscovei, a acuzat joi un oficial militar american.

”În mod fundamental, ei (ruşii) au intenţia să decapiteze Guvernul (Ucrainei) şi să-şi instaleze propria guvernare”, a acuzat el.

(sursa:www.news.ro)