Ciucă: România ar putea deschide alte patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina

România ar putea deschide alte patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a face faţă valului de refugiați, a anunțat, vineri seară, premierul Nicolae Ciucă, transmite Agerpres.

El a precizat, cu prilejul unei vizite în Punctul de trecere a frontierei Siret, că această măsură poate fi luată în urma unor discuţii cu partea ucraineana.

Am discutat și acest subiect cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Mai sunt încă patru puncte de trecere a frontierei care nu sunt active în momentul de faţă. Această decizie poate fi luată în momentul în care există o coordonare cu Poliţia de Frontieră din Ucraina, pentru că este nevoie de aceasta colaborare”, a afirmat Ciucă.

Cele patru puncte de frontieră avute în vedere sunt Ulma, Grimăuţi, Vicovu de Sus şi Izvoarele Sucevei, toate în județul Suceava.

(sursa:www.infoprut.ro)