Centru unic de gestionare a fluxului de refugiați, înființat la Cancelaria de Stat

Un centru unic de gestionare a fluxului de refugiați a fost creat la Cancelaria de Stat. Acesta va coordona donațiile, cazarea și oferirea de servicii sociale.

Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița în urma unei ședințe la Guvern cu conducătorii instituțiilor de stat.

Menționăm că în ultimele 2 zile, la Centrul Moldexpo au fost temporar cazate 1 032 de  persoane. Sunt și alte locații în Chișinău unde refugiații au fost adăpostiți, pe la instituțiile de stat și private, hotele sau pe la oameni acasă. Multe persoane vin, sunt înregistrate, își perfectează actele și își continuă drumul spre alte țări.

În ultimele 12 ore, polițiștii de frontieră au înregistrat 20 444 de traversări persoane, dintre care un număr de 9 611 traversări la frontiera cu Ucraina și alte 10 576 la granița cu România.
(sursa:www.agora.md)