Francezul Laurent Hilaire, directorul trupei de balet de la Teatrul „Stanislavski” din Moscova şi fostă stea a Operei din Paris, şi-a anunţat duminică demisia de la conducerea istituţiei moscovite „dată fiind situaţia” geopolitică şi va părăsi Moscova.
„Mi-am dat demisia ieri (sâmbătă), ea va fi anunţată astăzi pe site, părăsesc Moscova mâine dată fiind situaţia”, a afirmat el pentru Agence France-Presse (AFP). „Regret această situaţie, am lucrat în armonie (cu echipele teatrului), plec cu tristeţe, dar contextul nu-mi mai permite să lucrez cu seninătate”, a adăugat el.
Numit acum cinci ani director al baletului de la Teatrul academic muzical Stanislavski, Laurent Hilaire era al doilea francez care conduce o trupă de balet în Rusia, după aproape 150 de ani de la ilustrul său predecesor, dansatorul şi coregraful Marius Petipa, figură majoră a dansului secolului al XIX-lea şi director al Baletului Imperial de la Sainkt-Petersburg.
Considerat drept unul dintre cei mai străluciţi balerini francezi din generaţia sa, el a reînnoit repertoriul companiei ruse, a treia după Bolşoi de la Moscova şi Mariinski de la Sankt Petersburg.
Născut în 1962, Laurent Hilaire este absolvent al École de danse de l’Opéra din Paris. Angajat în corpul de balet, el a fost numit „stea” în 1985, la vârsta de 22 de ani, de Rudolf Nureev, balerin originar din URSS.
Şi alţi profesioniştii din cultură au decis să demisioneze, în semn de protest faţă de decizia Kremlinului de a invada Ucraina. Aşa este cazul Elenei Kovalskaya, directoarea Teatrul de stat din Moscova „Vsevolod Meyerhold”, care l-a calificat pe Putin un „ucigaş” în momentul în care a renunţat la funcţie. „Nu puteţi lucra pentru un ucigaş şi să fiţi plătiţi de el”, a scris ea, joi, pe contul de Facebook. Teatrul „Vsevolod Meyerhold” i-a mulţumit fostei sale directoare pentru „curajul” de care a dat dovadă.
După săptămâni de tensiuni cu privire la regiunile separatiste proruse ucrainene, preşedintele rus a trecut la ofensivă, joi, în zori. Mai multe oraşe, între care Kiev, oraşul portuar Mariupol situat de-a lungul Mării Azov, al doilea ca mărime din ţară, şi Kramatorsk au fost victime ale bombardamentelor.
Comunitatea internaţională se organizează: Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia şi Canada au anunţat sancţiuni contra Rusiei. În plus, Franţa a anunţat, vineri, desfăşurări de soldaţi în ţările vecine Ucrainei, după un summit al NATO.
(sursa:www.news.ro)