MApN anunţă că 11 spitale militare sunt pregătite să primească militari ucraineni răniţi

Ministerul român al Apărării anunţă că toate cele 11 spitale militare din subordinea Direcţiei Medicale sunt pregătite să trateze militari ucraineni răniţi în război şi a lansat o campanie de donare de sânge în beneficiul militarilor răniţi. În acest context, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a donat deja sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din curtea Spitalului Militar Central.

”Ministerul Apărării Naţionale a pregătit toate cele 11 spitale militare din subordinea Direcţiei Medicale pentru asigurarea asistenţei şi tratamentului medical pentru militarii răniţi din Ucraina.De asemenea, începând de astăzi, 27 februarie, ora 12.00, Centrul de transfuzii sanguine al Direcţiei Medicale, care funcţionează în Bucureşti în curtea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, va fi deschis pentru donare de sânge în beneficiul militarilor răniţi. Centrul va funcţiona în fiecare zi, între orele 8.00 şi 14.00, pentru toţi cei care doresc să doneze sânge în acest scop. Donatorii vor fi aşteptaţi în intervalele orare precizate, la intrarea din Calea Plevnei nr. 134”, transmite, duminică, MApN.
Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a făcut publică lista spitalelor militare pregătite să primească răniţii din Ucraina, fiind vorba despre 11  unităţi din reţeaua MApN care funcţionează în Bucureşti, Cluj Napoca, Braşov, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Craiova, Sibiu, Focşani, Galaţi şi Piteşti.
De asemenea, ministrul a donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din curtea Spitalului Militar Central.
În ceea ce priveşte a doua tranşă de ajutor material pe care România în trimite în Ucraina şi care constă inclusiv în echipament militar, MApN anunţă că este vorba despre echipament şi muniţie cu valoare de aproximativ 2 milioane de euro.
„Valoarea elementelor de muniţie şi a celor 2.000 de căşti de protecţie balistică şi 2.000 de veste antiglonţ cu nivel de protecţie III-IV care vor fi donate armatei ucrainene se situează în jurul sumei de două milioane de euro.  Transferul de echipamente constituie un element de sprijin logistic necesar eforturilor Ucrainei de respingere a agresiunii Federaţiei Ruse, declanşată asupra teritoriului ucrainean în data de 24 februarie. Transmiterea acestor materiale către Guvernul Ucrainean se circumscrie efortului general care se realizează de către statele membre ale NATO şi UE pentru sprijinirea Ucrainei în acţiunile de apărare a teritoriului propriu, independenţei şi integrităţii statului împotriva agresiunii armatei Federaţiei Ruse”, menţionează MApN.
(sursa:www.news.ro)