APIA a finalizat plăţile la motorina utilizată în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, informează că a finalizat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru diferenţa aferentă ultimelor două trimestre ale anului 2021, conform unui comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, suma plătită pentru diferenţa aferentă trimestrului III/2021 este de 80.880.754 lei, pentru un număr de 17.259 beneficiari cu cantităţile de motorină determinate cu acciza redusă de 51.450.731 litri.

Totodată, suma plătită pentru trimestrul IV/2021 este de 126.123.646 lei, pentru un număr de 14.636 beneficiari cu cantităţile de motorină determinate cu acciza redusă de 80.299.546 litri.

„Continuăm să acordăm agricultorilor sprijinul de care au nevoie pentru a-şi putea desfăşura activitatea în mod predicitibil. De la preluarea mandatului, am reluat această activitate precisă de acordare a plăţilor la timp. Astfel, ne asigurăm că sprijinim cu adevărat fermierii români să menţină un nivel ridicat al producţiei”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conform datelor APIA, din suma de 80,88 milioane lei care reprezintă valoarea ajutorului de stat (diferenţa trimestrul III), sectorul vegetal însumează 73,657 milioane lei, sectorul zootehnic – 4,883 milioane lei, iar sectorul de îmbunătăţiri funciare – 2,339 milioane lei.

Totodată, din suma de 126,12 milioane lei care reprezintă valoarea ajutorului de stat (trimestrul IV), sectorul vegetal însumează 110,11 milioane lei, sectorul zootehnic – 14,248 milioane lei, iar sectorul îmbunătăţiri funciare – 1,764 milioane lei. AGERPRES