PSD: UE să manifeste solidaritate faţă de statele membre care sunt afectate de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse

PSD consideră că Uniunea Europeană trebuie „să manifeste solidaritate” faţă de toate statele membre care sunt afectate de sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse şi, în mod special, faţă de ţările aflate la graniţa cu Ucraina.

„PSD consideră că România trebuie să fie solidară cu toate deciziile Uniunii Europene privind sancţionarea severă a Federaţiei Ruse pentru actul iresponsabil de agresiune militară împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, PSD consideră că Uniunea Europeană trebuie să manifeste solidaritate faţă de toate statele membre care sunt afectate de aceste sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse şi în mod special faţă de ţările aflate la graniţa cu Ucraina, care sunt implicate în mod direct în gestionarea situaţiei refugiaţilor, care, conform estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, tinde să devină cea mai amplă criză umanitară de pe teritoriul european, după Al Doilea Război Mondial”, se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES de PSD.

Social-democraţii solicită tuturor autorităţilor competente ale statului să iniţieze un dialog activ la nivelul Comisiei Europene pentru activarea mecanismelor de sprijin existente şi pentru crearea unor mecanisme noi, inclusiv în sectorul energetic, pentru compensarea impactului negativ resimţit de statele membre din cauza războiului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina.

„Totodată, PSD anunţă că va utiliza toate canalele disponibile la nivel european, prin intermediul grupului propriu de europarlamentari social-democraţi sau la nivelul familiei politice europene, pentru operaţionalizarea unor mecanisme de sprijin financiar şi logistic dedicate statelor membre aflate în linia întâi în raport cu zona de conflict”, mai spune comunicatul. AGERPRES