În săptămâna 7 – 11 martie, toate cele 658 de unități de învățământ din județul Iași își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, anunță într-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ). Măsura este luată având în vedere prevederile legale, potrivit cărora rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților bolnavilor de COVID-19 este mai mică de 75%, valoarea acestui indicator, potrivit raportării de vineri, 4 martie, a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, fiind 19,30%. Reamintim că, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Educației (5.338/01.10.2021) și al Ministerului Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, cu toate modificările și completările ulterioare, începând cu data de 17 ianuarie 2022, în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe, cursurile se desfășoară cu prezență fizică în toate județele în care rata de ocupare, la nivel județean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-Cov-2 este cel mult 75%. Dacă rata de ocupare, la nivel județean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-Cov-2 este mai mare de 75%, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe se desfășoară în sistem online. Excepție de la aceste prevederi fac unitățile de învățământ special care desfășoară cursurile doar cu prezență fizică. La momentul raportării DSP, respectiv vineri, 4 martie, din cauza îmbolnăvirilor cu virusul SARS-Cov-2, o singură clasă din județul Iași își desfășura activitatea în sistem online. (E.M.)