Două spaţii situate la parterul şi demisolul-2 al Centrului Expoziţional “Moldova” vor fi transformate în hub logistic pentru gestionarea crizei umanitare provocate de conflictul din Ucraina, odată cu darea în administrare de către Consiliul Județean (CJ) Iași către Inspectoratul pentru Situatii de Urgență „Mihail Sturdza” al judeţului (ISUJ). Măsura urmează să fie oficializată, prin vot, de consilierii județeni în cadrul unei ședințe extraordinare programată luni, 7 martie, de la ora 10.00, pe a cărei ordine de zi figurează, de asemenea, un proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare între Consiliul Județean Iași și Crucea Roșie din România – filiala Iași pentru desfășurarea campaniei „Umanitatea nu are granițe”, care include organizarea unui centru de colectare a donaţiilor pentru refugiații din Ucraina. Un alt proiect de hotărâre inclus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni a Consiliului Județean Iași prevede transmiterea în folosință gratuită, tot către Crucea Roșie – filiala Iași a cinci încăperi situate la Centrul Expozițional “Moldova” Iași pentru depozitarea unor stocuri de ajutoare umanitare. „Parteneriatul dintre autorități și societatea civilă trebuie să fie acum mai puternic decât oricând, pentru a putea depăși această criză umanitară care este pur și simplu sfâșietoare. Copii, mame, bătrâni, au nevoie de ajutorul nostru și nu îi putem lăsa în urmă. Este datoria noastră umană să facem tot ce putem pentru a-i ajuta”, a declarat preşedintele CJ Iași, Costel Alexe. (E.M.)