În perioada 11 februarie – 11 martie, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași, în parteneriat cu CJRAE, cu unitățile de învățământ profesional și tehnic din județ și cu operatorii economici, a organizat o serie de evenimente educaționale pentru promovarea meseriilor, a învățământului profesional, precum și a învățământului dual, în cadrul marcării Zilei Naționale a Meseriilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 11 martie. În acest context, vineri, 11 martie, începând cu ora 11.00, Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub coordonarea inspectorului școlar general, prof. Luciana Antoci, va organiza, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, o sesiune de comunicări adresată elevilor de clasa a VIII-a, urmată de ateliere de lucru pe domenii de activitate, cu scopul promovării meseriilor în rândul elevilor absolvenți de gimnaziu. La eveniment vor participa reprezentanți ai operatorilor economici și ai autorităților locale, absolvenți ai învățământului profesional, directori, cadre didactice și elevi din unitățile de învățământ profesional și tehnic ieșean.
Campania de promovare a învățământului profesional și tehnic va evidenția aspecte ale diferitelor meserii cerute pe piața muncii, avantaje și dezavantaje specifice, competențe și aptitudini necesare fiecăreia dintre meseriille pentru care se pregătesc absolvenți în școlile ieșene. Exemplele de bune practici identificate, elementele de noutate privind prioritizarea dezvoltării învățământului profesional, aspectele privind implicarea operatorilor economici în viața școlii, mai ales în context pandemic, oportunitățile privind inserția pe piața muncii sunt aspectele care vor fi prezentate în cadrul atelierelor de lucru. Acestea se vor desfășura începând cu ora 12.30 și sunt organizate pe domenii de activitate:
- Mecanică – Electromecanică
- Construcții, instalații și lucrări publice- Fabricarea produselor din lemn- Industria textilă
- Comerț- Turism și alimentație- estetica și igiena corpului omenesc
- Agricultură – Mecanică agricolă- Industria alimentară
- Electric- Electronică și automatizăr
Elevii de clasa a VIII-a vor putea participa online, în funcție de interesul manifestat pentru o meserie sau alta, prin accesarea link-ului creat pentru fiecare atelier, precum și pentru sesiunea de comunicări. Evenimentul organizat de IȘJ Iași, alături de celelalte activități care se vor desfășura în școlile profesionale și în liceele tehnologice din județ, are drept scop prezentarea oportunităților de parcurgere a unui traseu profesional, pentru elevii care se apropie de finalizarea cursurilor gimnaziale.