Primăria Municipiului Iași a predat astăzi amplasamentul către constructor în vederea începerii lucrărilor de modernizare a străzii Aurel Vlaicu, între intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a municipiului Iași. Lucrările efective vor începe imediat ce vremea o va permite și vor dura cel mult un an, informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iași.
“Licitația pentru încredințarea lucrărilor a avut o prevedere bugetară de 13.219.907,58 lei, fără TVA, a atras două oferte și a fost câștigată de Conest SA, care va executa contractul pentru o sumă de 9.807.371,99 lei, fără TVA (11.670.772,60 lei, cu TVA)”, se arată într-un comunicat remis în această după amiază redacției de reprezentanții Primăriei.
Potrivit documentului, modernizarea străzii Aurel Vlaicu a fost împărțită în două etape / tronsoane: tronsonul I (cu linie de tramvai), având o lungime de 2.367 metri și o lățime între 11,6 și 14 metri, respectiv tronsonul II (fără linie de tramvai), având o lungime de 538 metri și o lățime între 9 și 11 metri și pe care este amplasat și podul Aurel Vlaicu, obiectiv care va fi demolat și reconstruit în cadrul aceluiași contract.
De asemenea, municipalitatea va relua lucrările incluse în proiectul cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Acesta are o valoare totală de 104.022.631,88 lei (aproximativ 21 milioane de euro) și include modernizarea a 2.460 de metri de cale dublă de rulare între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu și limita intravilanului Municipiului Iași, construirea a opt stații de transport public, reabilitarea podului Ciurchi II, reabilitarea trotuarelor și a spațiilor verzi, precum și achiziționarea a patru tramvaie ultramoderne.
În completarea acestor investiții, municipalitatea a organizat o licitație pentru încredințarea lucrărilor de construire aferente proiectului „Reabilitare cale de rulare tramvai Limita municipiului Iași – Rond Dancu”.
Procedura are o prevedere bugetară de 11.645.837,97 lei, fără TVA (13.858.590,02 lei, cu TVA) și a atras o ofertă, aflată în prezent în evaluare. Investiția presupune reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe o distanță de 650 de metri de cale simplă de rulare, din care 225 de metri de cale dublă de rulare în aliniament și 200 de metri în Rond Dancu, precum și înlocuirea stâlpilor de susținere fir-contact și înlocuire fir-contact. (E.M.)