Ministrul Vasile Dîncu: Proiectul legislativ apărut în spaţiul public privind situaţia de criză nu este de actualitate

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că proiectul de lege apărut în spaţiul public privind situaţia de criză şi pregătirea unei rezerve generale în caz de război, în care să fie cuprinşi bărbaţii români între 18 şi 60 de ani, nu este de actualitate şi că ministerul pe care îl conduce va anunţa opinia publică despre proiectele sale legislative.

„Proiectul ajuns în media era o colecţie de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparenţă. Când avem un proiect, anunţăm noi opinia publică”, a precizat Vasile Dîncu.

În media au apărut referiri la un draft de act normativ potrivit căruia CSAT poate să impună situaţia de criză, la propunerea ministrului Apărării Naţionale. Una dintre prevederi s-ar referi la faptul că rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război va fi formată din toţi bărbaţii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani.

De asemenea, potrivit unei alte prevederi, cetăţenii cu obligaţii în îndeplinirea îndatoririlor militare ar fi cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau sunt în rezervă, cei încorporabili, între 20 şi 35 de ani, precum şi bărbaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 63 de ani. AGERPRES