MIROS DE CARNE ȘI DE IASOMIE

 

Cuprins desprins, inocent învins.

Cădere de stea, imagini de nea, fulg dezmembrat,

cuprindere beată, plăcută, curată…

Se întâmplă o dată,

cu un băiat și cu o fată –

cum mai merge pe jos

călătorul frumos…

călătorul din vis, din poemul nescris.

Tulburat, tulburând, pașii adăugând.

Se întâmplă în scris cu degetul prins în a roții cădere,

în menghina arsă de ploaia de stele…

Nu sunt stele înalte, sunt doar cioturi rebele,

dezlegate de vifor și de geruri eterne…

 

Cade în noi începutul de vers,

peste umeri cum cade zăpada rebelă,

când nu știe bolta ce ascunde pasul

ridicat de pe schelă.

Ghioceii se întorc spre întrebările lumii,

arcuindu-ne fermă nehotărâre de-a fi,

între ceea ce am fost și ceea ce suntem,

între ceea ce scriem și ceea ce știm,

cum poteca mai poate memora

drumul peste moarte,

drumul peste prăbușirea

lui a fi

în memorabilul suntem.

 

Femeia ajunge să fie

cheia cu care poate fi deschisă

uimirea păcatului etern

dragostea

cu miros de carne și de iasomie

 

ADI CRISTI