24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi 056
9.03.2022
PARATRĂSNET
Încheiam un editorial săptămâna trecută cu vorbele:
„A la guerre comme a la guerre” –
„expresie datând din secolul al XVII-lea.
În vremuri de război, resursele și mijloacele sunt foarte adesea limitate
și trebuie să ne descurcăm cu puținele mijloace disponibile
pentru sarcinile de zi cu zi.
Deci, în situații critice, trebuie să te descurci
cu ceea ce este disponibil
și să nu te bazezi pe ajutorul extern”.
”În cimitir paște un cal,
în timp ce Poetul Scorobete uită ce a mai urmat
după primul și al doilea război mondial.”.
Se naște o spaimă ce se extinde,
cu mult peste creștet și poate mai sus
decât ne prelungește umbra.
Suntem înainte de toate ai noștri
și mai apoi ai celuilalt,
așa cum am putea fi și dincolo de noi,
ca o revărsare de ape sau de deșert
sau pur și simplu de ecou pierdut prin văile munților.
Am ajuns de ziua femeii
să avem ambiția iubirii cu glontele
care ne țiuie pe la urechi
încercând să ne spună povestea morții
din acel oftat cu care viața s-a înecat,
în timp ce moartea a mușcat hulpavă
și nesătulă
din ceasul care s-a oprit în loc,
chiar dacă culoarea de la semafor nu s-a schimbat.
Inima nu mai face față realității din stradă,
cum nu mai face față nici ochilor închiși,
există peste nopate o altă prelată slinoasă,
îngrețoșată cu sângele pierdut,
fără a fi revendicat.
Moartea nu mai sperie pe nimeni.
Nici pe copilul cu piciorușele împleticite,
cu mucii plângându-i fața,
cum nu mai sperie pe nimeni
nici tăcerea tăiată de scâncetele uscate,
rămase fără lacrimi
și fără palme apăsate cu dragoste de mamă.
Trece pe lângă noi
acceleratul care merge la Iași,
deschizând pacea pe la colțuri de stradă.
Bate un vânt rece
și o pală dură cât mai poate fi
o palmă dată peste ceafă,
trezindu-ne la viață
din moarte cu moarte pe viață călcând.
ADI CRISTI
