În urma unui demers complex care s-a finalizat în luna februarie, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași a devenit membru al Alianței Colegiilor Centenare. Documentația necesară pentru aderarea la această structură a elitelor din educația românească a fost depusă încă de anul trecut de către echipa aflată atunci la conducere, alcătuită din doamna director Irina Cosovanu și domnul director adjunct Petru Tamaș. La începutul acestui an cererea a fost reînnoită și, în urma unei ședințe maraton, în care s-au prezentat pentru aderare alte 5 licee de elită din țară, Colegiul Pedagogic a fost admis, cu unanimitate de voturi.
Ce înseamnă acest lucru pentru Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași?
Mai întâi o recunoaștere certă a valorii. Deși împlinește o venerabilă vârstă (167 de ani), Pedagogicul, cum duios îl alintăm noi, este o instituție tânără și dinamică. Trecutul reprezintă fundamentul solid pe care se ridică realizările celor de azi: elevi premiați la numeroase și variate concursuri, profesori foarte bine pregătiți, dedicați meseriei și spiritului normalist, mii de absolvenți ajunși învățători, educatoare, profesori universitari, judecători, procurori – oameni de valoare care își fac datoria cu demnitate. Apoi, admiterea în Alianța Colegiilor Centenare mai înseamnă o punte de legătură cu celelalte colegii prestigioase din țară, stabilirea unui dialog constant și eficient în toate problemele educației. Și nu în ultimul rând, să faci parte din această Alianță a Elitelor înseamnă încrederea că educația oferită de Colegiul Pedagogic din Iași este de cea mai bună calitate.