Medical worker wearing personal protective equipment doing corona virus swab on female patient - Covid19 test and health care concept

2.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 2.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 461 mai multe decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 18.000 de teste, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.145 teste RT-PCR (3.532 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.613 la cerere) şi 12.020 de teste rapide antigenice.

Totodată, 217 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore s-au înregistrat la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În total, până luni, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.794.081 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 182 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.606.478 teste RT-PCR şi 8.956.516 teste rapide antigenice. AGERPRES