Concert caritabil pentru copiii ucraineni orfani ajunşi în România, sâmbătă, la ARCUB

Un concert caritabil cu strângere de fonduri pentru copiii orfani din Ucraina ajunşi în România va fi organizat sâmbătă, la ARCUB, de Fundaţia Silvestri, asociaţiile Medici pentru România şi Jojo, cu sprijinul Municipalităţii.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, miercuri, AGERPRES, donaţiile strânse vor fi redirecţionate către Fundaţia Emanuel Speranţa României din judeţul Bihor, care găzduieşte zeci de copii ucraineni din orfelinate şi centrul de refugiaţi de la Ghermăneşti.

Lista artiştilor care s-au alăturat concertului caritabil reuneşte „nume de frunte şi un repertoriu remarcabil”, au anunţat reprezentanţii Municipalităţii. Ion Iosif Prunner, dirijor al corului Filarmonicii George Enescu şi preşedinte al Fundaţiei Silvestri, va fi directorul artistic al evenimentului. Lui i se vor alătura Sînziana Mircea (pian), Laura Tătulescu (soprană), Kristofer Lundin (tenor), Raisa Mihai (chitară clasică), un grup de artişti din cadrul Filarmonicii George Enescu şi Mario Burdihoiu, elev laureat al Colegiului Naţional de Muzică George Enescu (vioară).

Sînziana Mircea, Young Steinway Artist, desfăşoară o carieră internaţională în Europa, America de Nord şi Asia. Pianista română şi-a făcut debutul la Tokyo Metropolitan Theatre/ Japonia şi St Martin-in-the-Fields din Londra/ Marea Britanie când avea doar 20 de ani. Începând cu 2020, aceasta a dedicat o importantă parte din activitatea sa realizării de compoziţii prezentate public cu numeroase ocazii.

Soprana româno-americană Laura Tătulescu este recunoscută pe plan internaţional pentru vocea de excepţie şi „interpretări unice” ale personajelor de operă. A debutat în 2004, la Opera Naţională Bucureşti, în rolul important al Margueritei din Faust, iar din 2005 a început să cânte la Opera din Viena. De-a lungul carierei sale a cântat sub baghetele unor dirijori eminenţi, precum Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Philippe Jordan, Ivan Fischer, Adam Fischer.

Raisa Mihai, multipremiată în concursuri naţionale şi internaţionale de chitară, a absolvit cursurile de licenţă ale Universităţii de Muzică din Bucureşti. Sînziana Mircea şi Raisa Mihai au concertat deja împreună pe scene precum: Ateneul Român, Sala Radio, Filarmonica din Stockholm şi Steinway Hall din Londra. Înregistrările compoziţiilor lor au fost difuzate pe numeroase canale de muzică clasică din Europa, precum BBC Radio 3 şi SUA.

Tenorul suedez Kristofer Lundin a studiat la Colegiul Universitar de Operă din Stockholm şi a fost anterior membru al International Opera Studio din Zurich. Şi-a făcut debutul la Festivalul de la Salzburg la Whitsun 2017 ca Odoardo (Ariodante). A cântat pe mari scene precum Opera de Stat din Bavaria, Salzburg, Opera din Zurich, Teatrul Naţional din Mannheim sau Teatrul Naţional din Santiago de Chile.

Participarea la eveniment are loc pe bază invitaţii speciale, care vor fi acordate celor mai importanţi susţinători ai cauzei, pentru care donaţia minimă recomandată este de 100 de euro. Donaţiile pot fi făcute pe platforma https://ucraina.medicipentruromania.ro.

Organizatorii oferă pachete speciale pentru companiile care doresc să participe ca sponsori în cadrul evenimentului. AGERPRES