România va primi atâţia refugiaţi ucraineni câţi vin, a dat asigurări, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat că ţara noastră va deschide, dacă este nevoie, şi alte hub-uri umanitare şi tabere.
„România va primi atâţia refugiaţi câţi vin. Nu am de gând să refuz nicio ucraineancă şi niciun ucrainean care caută refugiu la noi, iar cei care caută refugiu în Moldova – şi aici capacitatea este depăşită – vor fi toţi primiţi în România. Nu intenţionez, nu intenţionăm să aducem în discuţie un număr sau o cotă. Este vorba de valori în care credem. Refugiaţii trebuie ajutaţi. Câţi vin atâţia vor fi primiţi şi vor primi ajutorul şi asistenţa ce li se cuvine. Este minim minimorum ce putem să facem pentru ucraineni în această perioadă extrem de dificilă şi în această situaţie catastrofală în care au ajuns ei prin agresiunea Rusiei”, a declarat Klaus Iohannis, la Chişinău, după întrevederea avută cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
El a precizat că România va deschide câte hub-uri umanitare şi tabere vor fi necesare dacă va fi nevoie.
„Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu încurajez pe nimeni din Ucraina să îşi părăsească casa şi să vină încoace, dar toţi cei care se simt ameninţaţi de război şi vor să vină la noi vor fi primiţi”, a afirmat şeful statului. AGERPRES