În ultimele 24 de ore, pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni din județul Iași au intrat în țară, în total, 3.466 de persoane – din care 754 de cetățeni ucraineni și 1.066 de autoturisme, iar pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Iași – Feroviar 185 de persoane, din care 43 de cetățeni ucraineni, în patru garnituri de tren, informează într-un comunicat Instituția Prefectului Județului Iași. Potrivit aceluiași document, duminică, 20 martie, la ora 10.00, din totalul celor 2.371 de locuri disponibile pentru refugiații din Ucraina, la nivelul județului Iași erau ocupate 568 de locuri, 1.803 de locuri fiind libere. “Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Alte spații vor fi puse la dispoziție în funcție de numărul de refugiați care solicită cazare în județul Iași. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu pe parcursul zilei”, se arată în comunicat. În acest moment, la nivelul județului Iași există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina, care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații. Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Iași precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.Datele de contact ale CJCCI: +40748199120, +40232708503, refugiati-iasi@isujis.ro. (E.M.)
Related Articles
APIA: Apicultorii au solicitat 45 de milioane de lei prin PNA în 2017, cu aproape 41% mai mult decât plafonul
17 septembrie 2017 18:19
Situaţia paturilor din spitalele COVID: 392 ocupate şi 253 libere. La ATI sunt ocupate 45 de paturi
15 ianuarie 2021 15:25
Absolventă a UAIC, pe lista tinerilor de excepție premiați de Ministerul Educației Naţionale
21 decembrie 2016 15:46