Judoka ieșean Alexandru Panaite, medaliat cu bronz la Campionatele Naționale

Alexandru Panaite (CS Politehnica Iași) a cucerit medalia de bronz la Campionatele Naționale de judo (Under 23), la categoria de greutate 90 kilograme, desfășurate sâmbătă, la București. În cadrul aceleiași întreceri, un alt judoka ieșean, Emilian Viciaga, s-a clasat al cincilea la categoria 100 de kilograme. La Campionatele Naționale de judo (Under 23), CS Politehnica Iași a fost reprezentată de patru sportivi, toți pregătiți de antrenorul Costel Năftică: Adelin Popovici (81 kg), Alexandru Panaite (90 kg), Valentin Simon (90 kg) și Emilian Viciaga (100 kg). Din motive medicale, Cosmin Bucătaru (81 kg) și Tudor Darie (+100 kg) nu au putut participa la această competiție. De menționat că toți cei patru judoka ieșeni care au concurat la Campionatele Naționale desfășurate la București vor avea drept de concurs la U23 și anul viitor, mezinii lotului fiind Tudor și Simon (ambii fiind născuți în anul 2003).