Iohannis a discutat cu premierul britanic despre situaţia din Ucraina şi măsurile pentru întărirea Flancului estic

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o discuţie cu premierul britanic, Boris Johnson, cu privire la situaţia din Ucraina şi măsurile pentru întărirea Flancului Estic.

„Înainte de viitorul Summit NATO, am avut un schimb de opinii aprofundat cu prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, cu privire la situaţia din Ucraina şi eforturile comune de susţinere a acestei ţări. De asemenea, am discutat despre măsurile necesare care trebuie luate în vederea întăririi Flancului estic”, a scris preşedintele Iohannis, luni, pe Twitter.


Joi, un summit extraordinar al NATO va avea loc la Bruxelles. AGERPRES