Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, salută celebrarea duminică a Zilei Internaţionale a Francofoniei, context în care face un apel către solidaritatea şi unitatea organismelor de management electoral din sfera francofonă în vederea consolidării cooperării şi promovării democraţiei în faţa provocărilor internaţionale actuale, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
„Sărbătoarea a fost instituită în anul 1998, pentru a celebra diversitatea ţărilor francofone, cultura şi limba franceză care le leagă. Autoritatea Electorală Permanentă se aliniază instituţiilor publice din România şi organismelor internaţionale care preţuiesc importanţa multilingvismului, dialogul multicultural, principiile şi valorile spaţiului francofon”, se arată în comunicat.
De asemenea, se precizează că AEP s-a integrat activ în marea familie francofonă prin aderarea cu drepturi depline în anul 2016 la Reţeaua de Competenţe Electorale Francofone (RECEF).
RECEF este o asociaţie internaţională înfiinţată în anul 2011 ale cărei obiective principale vizează acordarea sprijinului în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pe teritoriul unui stat francofon, promovarea profesionalismului prin schimbul de experienţe şi bune practici în materie electorală între membri, promovarea participării active a cetăţenilor la procesele electorale, precum şi tratarea echitabilă a candidaţilor pe parcursul perioadei electorale. AGERPRES