În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a directorului general al Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est (ARDNE), Vasile Asandei, a conducerii SC ApaVital SA și a primarilor localităților beneficiare, la Iași au fost semnate luni contractele pentru loturile 2 și 3 în vederea extinderea sistemului de apă și canalizare în Zona Metropolitană Iași (ZMI) – zona Sud.
LOTUL 2
Localităţile Miroslava, Balciu, Valea Adâncă și Horpaz, care fac parte din Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Miroslava, vor beneficia de o reţea de canalizare modernizată şi extinsă, pentru a răspunde corespunzător nevoilor acestor comunităţi. Execuția lucrărilor va fi realizată de CASREP S.R.L. din Iaşi. Acesta va lucra cu S.C. UT4FB CONTROL S.R.L., S.C. REKAINSTAL SHOP S.R.L. şi S.C. FORAJ DACIA MBM S.R.L., ca subcontractori. Valoarea contractului este de 28.430.517,58 lei fără TVA. Durată de execuție este de 20 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.
LOTUL 3
Se va extinde reţeaua de canalizare din localităţile Chicerea şi Goruni (UAT Tomeşti) şi se va construi o conductă de aducţiune apă potabilă ce va deservi localităţile Dancu, Holboca, Țuțora, Chipereşti şi Osoi. În localitatea Osoi (UAT Comana), se va înfiinţa o gospodărie de apă si se vor construi reţele noi de alimentare cu apă şi rețele de canalizare. Execuția lucrărilor va fi realizată de DAROCONSTRUCT S.R.L. (lider de asociere), GEPROCON S.A. (partener) şi GENERAL TEHNIC S.R.L., REVIVO S.R.L., VIRTUAL BUSINESS S.R.L. şi IOVIDIA COM S.R.L. (sub-contractori). Valoarea contractului este de 64.409.048,30 lei fără TVA.
Durată de execuție este de de 25 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.