Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat miercuri că nu vor exista întârzieri în ceea ce priveşte o nouă lege a pensiilor, termenul fiind începutul anului viitor.
„Înţeleg componenta politică a fiecărui ministru şi faptul că partidele politice doresc să dea mesajele publicului care le votează, dar să ştiţi că în Guvern fiecare ministru îşi face datoria. O să vedeţi că o să avem o lege a pensiilor, aşa cum ea este programată, jalonul este începutul anului viitor şi nu vor exista întârzieri din acest punct de vedere, în acel procent de 9,4%”, a precizat Dan Vîlceanu, după o dezbatere care a avut loc la Comisia pentru afaceri europene din Senat pe tema stadiului absorbţiei fondurilor europene şi a stadiului implementării Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
El a menţionat că de reforma din domeniul pensiilor se ocupă ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Partea de reformă a pensiilor se referă la toate sistemele de pensii şi de această chestiune răspunde domnul Budăi, este coordonator de reformă”, a arătat Vîlceanu.
Potrivit acestuia, reforma pensiilor, cuprinsă în PNRR, se referă la eliminarea inechităţilor şi creşterea pensiilor mici.
„La asta se referă inclusiv reforma care este cuprinsă în PNRR – eliminarea inechităţilor şi creşterea pensiilor mici. Ne referim, pe de o parte, la inechităţile din sistemul de pensii actuale, aşa cum am dat şi exemplu cu diferenţe între pensionarii care au ieşit la pensie în condiţii similare. Celelalte pensii se referă la judecători, militari ş.a.m.d. Aşa cum ştiţi, în ceea ce priveşte magistraţii există o cartă a magistraţilor, care trebuie respectată. Şi în ceea ce priveşte pensiile militare, ele există în toată lumea, dar şi acolo trebuie eliminate inechităţile. Şi în sistemul de pensii militar există aceste inechităţi pe care le observăm în sistemul public, adică un militar care a ieşit la pensie acum, anul ăsta, primeşte o pensie cu 10 – 15 milioane (lei vechi – n.r.) mai mare decât un militar care a ieşit la pensie în urmă cu câţiva ani”, a afirmat ministrul. AGERPRES