Mă întreb de ce răsuflarea coboară în mine
cum mai coboară ciutura într-o fântână
aducând la suprafață apa vie
cu care ne spălăm dușii
și lacrimile adunate una câte una
sub formă de colier pus de jur împrejurul morții
arșița care ne devoră respirația până la piele.
Clădirile ajung să fie pagubele colaterale
Atâta timp cât operațiunea specială
urmărește omul ca țintă principală
supusă nimicirii, aceste poduri vii
între ieri și azi.
Singura întâlnire se întâmplă în beciuri
așa cum și cimitirul orașului este adunat
în singura groapă comună
a durerii
Au ajuns să ne viziteze morții
pătrunși în noapte
prin somnul răvășit de întâmplare
să fim trași de mânecă, pe umeri bătuți
să ni se spună:
Respiră, respiră în tine
până la următoarea explozie.
Respiră să se facă din nou ziuă.
ADI CRISTI