RESPIRAȚIA DE A DOUĂ ZI

 

Mă întreb de ce răsuflarea coboară în mine

cum mai coboară ciutura într-o fântână

aducând la suprafață apa vie

cu care ne spălăm dușii

și lacrimile adunate una câte una

sub formă de colier pus de jur împrejurul morții

arșița care ne devoră respirația până  la piele.

 

Clădirile ajung să fie pagubele colaterale

Atâta timp cât operațiunea specială

urmărește omul ca țintă principală

supusă nimicirii, aceste poduri vii

între ieri și azi.

 

Singura întâlnire se întâmplă în beciuri

așa cum și cimitirul orașului este adunat

în singura groapă comună

a durerii

 

Au ajuns să ne viziteze morții

pătrunși în noapte

prin somnul răvășit de întâmplare

să fim trași de mânecă, pe umeri bătuți

să ni se spună:

Respiră, respiră în tine

până la următoarea explozie.

Respiră să se facă din nou ziuă.

 

ADI CRISTI