Moartea ne pune la colț
când
în imediata ei apropiere
se nasc alți prunci
Nu putem noi omorî, cât puteți voi naște
nu putem noi să aprindem lumânări,
cât puteți voi stinge
la fiecare aniversare, la fiecare nuntă
Cu fiecare naștere
devenim din ce în ce mai mulți
cum pădurile cresc
și peștii
și numărul mare domină aerul
apăsând bășica de porc
într-un grohăit sinistru
dar viu
Ne pierdem în pasul ce te duce înapoi
înainte ca prăbușirea să nască praf
înainte ca zgomotul să-ți ocupe urechile
înainte ca flacăra să fie lumină mai mult
decât arșiță și pustiu…
Spaima începe să facă parte din meniul zilnic
se servește la orice și la oricine
atunci când pasărea plutește deasupra
ca și cum ar fi cătarea care ne fixează
inima care ne bate-n sicriu
cuiele pentru eternitate.
ADI CRISTI