Știința Miroslava a terminat în genunchi sezonul regulat al Ligii 3, elevii lui Daniel Stoica fiind învinși sâmbătă după amiază, la Uricani, cu scorul de 1-2 (1-1,) de Hușana Huși. Pentru ieșeni a marcat Eric Antagana (min. 19), golurile oaspeților purtând semnaturile lui Sergiu Gîrdea (min. 23), respectiv Teodor Solomon (min. 84). În urma acestui rezultat, Hușana Huși s-a calificat, in extremis, în play off, în detrimentul formației Ceahlăul Piatra Neamț, care în ciuda victoriei înregistrate în fața Forestei Suceava, a ratat calificarea în grupa de elită, care permite continuarea traseului în vederea promovării.
În celalelte meciuri din etapa a XVIII-a (ultima a sezonului regulat) din Seria 1, s-au înregistrat rezultatele: CSM Pașcani – Sporting Juniorul Vaslui 0-2 (vineri), Ceahlăul Piatra Neamț – Foresta Suceava 1-0, Șomuz Fălticeni – Dante Botoșani 0-2, Bucovina Rădăuți – CSM Bacău 2-2 (sâmbătă).
Clasament: 1. Dante Botoșani – 40 p, 2. Foresta Suceava – 35 p, 3. Hușana Huși – 28 p, 4. Bucovina Suceava – 28 p, 5. Ceahlăul Piatra Nemț – 27 p, 6. Sporting Juniorul Vaslui – 24 p, 7. Șomuz Fălticeni – 24 p, 8. Știința Miroslava – 20 p, 9. CSM Bacău – 17 p, 10. CSM Pașcani – 4 p.
În play off s-au calificat: Dante Botoșani, Foresta Suceava, Hușana Huși și Bucovina Rădăuți.
În play out vor juca: Ceahlăul Piatra Nemț, Sporting Juniorul Vaslui, Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava, CSM Bacău și CSM Pașcani.