Un număr de 1.951 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 17.000 de teste, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 5.445 de teste RT-PCR (3.296 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.149 la cerere) şi 12.270 teste rapide antigenice.
Conform Ministerului Sănătăţii, 227 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore s-au înregistrat la pacienţi care s-au reinfectat, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
În total, până luni, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.842.739 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 139 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.753.804 teste RT-PCR şi 9.233.207 teste rapide antigenice. AGERPRES