Aproximativ 1.900 de persoane au fost prezente în sala principală a Palatului Garnier pentru a asista la recitalul oferit de orchestra şi corul Operei Naţionale sub bagheta maestrului italian Carlo Rizzi şi a dirijoarei de cor, taiwaneza Ching-Lien Wu.
„Concertul pentru Pace” a strâns fonduri pentru organizaţia caritabilă Alianţa pentru Urgenţe Ucraina care include ONG-uri precum Acţiunea împotriva Foametei, Handicap International, Medici Lumii, Plan International şi Solidaritate International.
Pe fundalul scenei a fost proiectată imaginea unui uriaş porumbel alb.
Spectacolul a început cu un recital al sopranei ucrainene Liudmyla Monastyrska, care a interpretat împreună cu orchestra uvertura „Pace, pace mio Dio” din opera Forţa Destinului (La forza del destino) de Giuseppe Verdi.
Monastyrska a revenit de două ori pe scenă pentru a interpreta „Casta Diva”, de Vicenzo Bellini, şi „Va pensiero”, din opera Nabucco de Verdi, alături de artişti de numeroase naţionalităţi care au cântat gratuit de-a lungul acestei seri caritabile.
La concert au participat şi pianiştii Olga Dubynska, Elena Bonnay, Ryoko Hisayama şi Jean-Yves Sebillotte, care i-au acompaniat pe tenorii Russell Braun, John Daszak şi artistele lirice Marie-Andrée Bouchard-Lesieur şi Emanuela Pascu.
Momentul cel mai aplaudat al spectacolului a fost reprezentaţia balerinei Dorothée Gilbert, care a interpretat „Moartea Lebedei” a compozitorului francez Camille Saint-Sans, acompaniată la pian de Hisayama şi de violoncelistul Aurélien Sabouret.
După ultima reprezentaţie, toţi participanţii au ieşit să salute publicul însoţiţi de două mari steaguri ale Ucrainei. Publicul s-a ridicat în picioare şi i-a aplaudat pe artişti timp de mai multe minute.AGERPRES