Decizia a fost luată, marţi după-amiaza, ca urmare a faptului că a fost constatată o eroare tehnică în privinţa numărului de semnături necesare pentru depunerea moţiunii simple.
Programul a fost schimbat, iar miercuri deputaţii au activitate în comisiile permanente.
Iniţial, Biroul permanent decisese că moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Culturii va fi citită şi dezbătută în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri, de la ora 11,00, iar votul să fie dat săptămâna viitoare.
Marţi, Grupul parlamentar al USR de la Camera Deputaţilor a depus, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Culturii, ca urmare a refuzului acestuia de a-l demite de urgenţă pe directorul interimar al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Rusu, pe care Uniunea Salvaţi România îl consideră „responsabil de implicarea reputatei instituţii de cultură în acţiuni repetate de propagandă rusească”. AGERPRES