În ultimele zile, poluarea în municipiul Iași a înregistrat valori neobișnuit de ridicate, motiv pentru care situația a atras atenția atât a specialiștilor cât și a autorităților locale. În ultima perioadă, indicatorii PM10 au înregistrat depășiri, în zile consecutive, la mai multe stații de măsurare a calității aerului amplasate în municipiul Iași sau în localități limitrofe. De aceea, am discutat cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului și cu cei ai Gărzii de Mediu Iași. Este clar că trebuie intervenit. Am cerut o monitorizare a tuturor indicatorilor, dar și verificări acolo unde există semnalate probleme. Garda de Mediu va verifica inclusiv șantierele din zona municipiului Iași, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile de protecție a mediului. Vom avea în perioada următoare o serie de discuții și cu autoritățile locale pentru a urmări implementarea măsurilor din Planul de calitate a aerului și stabilirea unor dispoziții complementare, pentru că se pare că măsurile actuale nu sunt eficiente”, a declarat marți Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. Potrivit specialiștilor, principalii indicatori depășiți la Iași în ceea ce privește calitatea aerului sunt particulele în suspensie PM 10 și PM 2,5. De exemplu, marți, 29 martie, indicatorii PM 10 erau depășiți în cazul a patru stații de măsurare a calității aerului, respectiv la cele din Podul de Piatră, Cantemir, Tomești și Aroneanu, a anunțat Agenția de Protecție a Mediului (APM) Iași. (E.M.)