Reprezentanţi ai USR susţin înfiinţarea unui grup de lucru pentru a rezolva problema blocului fără electricitate

Problema blocului din strada Constantin Drăgan nr. 5A, rămas de opt luni fără curent electric, a fost discutată miercuri în şedinţa Consiliului General, după ce o reprezentantă a asociaţiei de locatari a făcut apel la CGMB să găsească o soluţie.

Consilierul municipal USR Andrei Rigu i-a propus primarului general, Nicuşor Dan, înfiinţarea unei comisii.

„Propun să înfiinţaţi o comisie împreună cu mai multe direcţii de specialitate din Primăria Capitalei care să privească problema semnalată nu doar din punct de vedere urbanistic, respectiv al emiterii certificatului de urbanism, ci din mai multe perspective, astfel încât să vedem dacă putem identifica împreună o soluţie pentru cele 90 de familii”, a spus el.

Propunerea a fost susţinută şi de Ana Ciceală (USR), care a pledat mai degrabă pentru crearea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai asociaţiei şi reprezentanţi ai DGASMB. Ea a atras atenţia şi asupra faptului că o altă clădire construită de acelaşi dezvoltator imobiliar, în condiţii juridice similare, a ars.

Doina Mihai, reprezentantă a locatarilor, a subliniat că asociaţia a depus documentaţie pentru branşamentul electric, dar că lucrările nu pot fi realizate în lipsa certificatului de urbanism. Ea a atras atenţia asupra condiţiilor dificile în care trăiesc cele 90 de familii.

„În tot acest timp, de opt luni de zile, am făcut solicitări către PMB şi am solicitat urgentarea eliberării certificatului de urbanism. Am informat şi despre situaţia bătrânilor cu afecţiuni grave, despre situaţia copiilor care trăiesc traume şi care au teamă de întuneric şi atacuri de panică. În tot acest timp nu am primit niciun răspuns. De nouă zile am venit să protestăm în faţa PMB şi din nou am primit o umilinţă, pentru că timp de nouă zile nu a coborât decât domnul Andrei Rigu să discute cu noi. (…) Am dat în judecată şi dezvoltatorul, dar pentru că a avut probleme cu legea dezvoltatorului i s-a pus sechestru pe toate bunurile şi a fost în imposibilitatea de a mai plăti branşamentul electric”, a spus Doina Mihai.

Primarul general, Nicuşor Dan, şi-a exprimat regretul în legătură cu situaţia locatarilor şi a subliniat că „nu e vorba de lipsă de voinţă” din partea PMB. El a menţionat că semnarea „unui certificat de urbanism ilegal” nu reprezintă o soluţie. Pe de altă parte, a arătat că Municipalitatea poate acorda o soluţie socială de sprijin.

„Locuiţi într-o clădire care a avut două autorizaţii de construire şi a avut un proces verbal de recepţie, însă, după aceste acte, această clădire a avut o hotărâre judecătorească definitivă de desfiinţare. Deci, dumneavoastră locuiţi într-o clădire ilegală. Şi există o prevedere în Legea 50 a construcţiilor care spune că nu se poate aproba furnizarea de utilităţi în clădiri care sunt nelegale, cum e clădirea dumneavoastră. Asta e situaţia juridică faţă de care eu nu pot decât să respect legea. Dincolo de asta, locuiţi într-o clădire în care e periculos să se locuiască. Acolo, dacă se întâmplă un incendiu, pe latura de est a clădirii o maşină de pompieri nu poate să intervină”, a spus Nicuşor Dan. AGERPRES